Iar tu.. Te evapori

Senzatia ca ai pierdut totul este mai infiorator si mai secatuit de speranta decat gandul ca ai putea sa-ti revii vreodata. Certitudinea ca ai dat totul din tine si ca nu o sa mai poti oferi niciodata nimic este un criminal nemilos care incet, incet iti otraveste gandurile.
Dezamagirea… nu cred ca o poate exprima cineva in cuvinte. E mai tare si mai sufocanta decat orice urma de iubire care a existat vreodata. O simti cum urca (de ce nu coboara niciodata?...) pana in poalele unghiilor. Pulseaza si macina incet si sigur, iar si iar, ca un ciocan care iti gaseste punctul slab in poalele creierilor… Fricile nu te mai bantuie pentru ca te simti ca o marfa amorfa de carne si oase care se misca mecanic in virtutea unor legi neintelese ale universului. Iar fiecare pas pe care il faci de una singura intr-o lume devenita dintr-o data straina ti se pare o drama... iar ceea ce ti s-a intamplat o tragedie...
…mainile tale strang alte maini, trupul tau se pierde necunoscut intr-o multime de oameni care traverseaza strada.
Zambesti… Este zambetul tau. Poate plangi… Sunt lacrimile tale. Poate razi… Este rasul tau. Poate undeva, intr-un colt de minte, se naste gandul unei sperante. Poate… Intuitia ta de om e dornica sa se convinga. Intinzi degetele si iti cercetezi fata. Da, sunt lacrimile tale. Da, e rasul tau. Dar unde esti TU printre toate astea?
Degetele mainii tale alune apoi usor spre inima. E speranta ta pe care o stergi disperat cu varful manecii si o alungi ca pe un gand ireal de frumos, groaznic de imposibil. E prea dornica sa fie adevarata ca sa nu o ucizi definitiv. Si fiecare pas pe care il faci inainte, incercand sa iti faci curaj sa mergi din nou prin lume, te duce departe de tot ceea ce ti-ai dorit vreodata. In acel loc in care ajungi, Marele Loc, dai peste o mare infundatura. Si unde este drumul tau in lumea aceasta? Amintirile sunt atat de actuale incat le privesti in toti oamenii din jurul tau. Minutele sunt apasare impietrita, orele par eterne momente de durere, zilele un neant in care vrei sa te evapori incet si sigur. Timpul e o rana adanca care iti mananca trupul si iti chinuie fiecare celula vie din trup. Placerea gustului si a vietii se scurge din tine picatura cu picatura. Somnul iti devine refugiu... asta daca ai curajul sa te refugiezi in amintirile nebune si iubite care te viziteaza in miez de noapte sub forme de vise…. Dorinta de a face ceva pentru tine, ORICE, se evapora. Existenta iti devine indiferenta, atat de indiferenta incat tot ceea ce se intampla in jurul tau nu te poate salva de la a fi absenta. Scopul… nu il mai vezi… nu te mai intereseaza. Iti doresti doar… stii ce iti doresti dar acest lucru este atat de imposibil, irealizabil... Il constientizezi pana in panzele albe… asa ca nu iti mai doresti nimic. Trupul te chinuie si el la un loc cu sufletul. Simte frig, racoare, durere prin fiecare por si intinde neputincios mana dupa o imbratisare cunoscuta, dupa o prezenta care ii era familiara si draga… Si ceea ce este cu adevarat rau este atunci cand aceasta durere persista si nu prezinta nici cel mai mic indiciu ca intr-o buna zi ar putea pur si simplu sa dispara...
Prefer sa spun ca mi-am ales singura calea. Mi-a fost oferita candva o cutie mare plina de tot ce-i mai bun si frumos, clipe ce mi se pareau ireale, acum mi s-a oferit praful...

Si ce daca cer prea mult?

Pentru ca n-am duh in aceasta noapte, caci e o fiinta ciudata ce lasa pe dracu fara incaltaminte mi-am strans pacatele in saci sa am grija de ele si am decis sa scriu cateva randuri pentru toate diminetile în care sufletul meu era gol
......pentru vietile noastre absente ingramadite intr-o valiza..

Am invatat sa astept, dar numai am rabdare. ..Deci hai cioc, noroc. Toast pentru toate momentele traite undeva intre departari si obsesii,pentru raspunsurile cautate in noptile reci dar mai ales pentru timpul pierdut printre povesti din copilarie,

şi pentru ecoul fericii

Toast! prntru dorintele mele absurde, prea firesti, prea umile, prea la indemana oricui si prea departe de oricine, dar...hey, sunt ale mele.Imi apartin. Au crescut odata cu mine pe masura ce am inceput sa am un suflet, s-au schimbat...mult, poate prea mult pe masura ce au trecut anii...

In bucati din ele m-am regasit si in intreguri din ele mi-am regasit visele  tesute cu fire de aur prin ochii tai. Povestea noastra e modelata delicat de niste ingeri sublimi. Pe aripile lor sunt tatuate amintirile noastre , iar in mainile tale sta sufletul meu in culori de auriu, visele nemuritoare, slabiciunile si forta intr-o comedie pictata precum niste rufe puse la uscat

Vreau sa facem inconjurul lumii. nu ar dura mai mult decât
un zbor de 10 minute. Ne-am opri un pic în Paris şi am spune
c'est la vie
Daca as cere prea mult, nu ma critica,nu ma pune la zid.

                                                            Cer prea mult, probabil...

Sa mi se spuna din nou trei cuvinte si sa faca cat o mie.

Cer sa ma intorc zbuciumata si nelinistita din lumea intreaga la oaza mea de rai..Cer o imbratisare puternica si eu sa uit de slabiciunea mea umana si de calvarul pe care o zi proasta il poate aduuce pe pamant. Cer sa ne privim in timp ce ne uitam unul la altul, sa ma faci sa uit de timp, de spatiu, de ieri, de zi, de tine si de mine cand ma aflu langa tine.Si te rog sa taci...asculta cum trece timpul pe langa noi...tic-tac

Cer doar sa ma bucur de prezent si sa uit cum as arata pe timpul asta maine....

Cer sa nu vii daca eu iti implor venirea doar din plictiseala, din teroarea singuratatii, din dorinta de a evada din greul lumii si al zilelor de una dupa alta.

Cer sa nu vii daca stii sa faci compromisuri mai usoare si mai lipsite de morala decat mine cu trupuri, brate, slabiciuni, frumuseti si uratenii pe care nu le vrei cu sufletul.

Cer sa nu vii acum cand eu nu mai am rabdare, nu, nu veni din cauza asta.
Inca putin, caci am speranta si increderea ca esti cel potrivit..

Cer sa fi langa mine, si stiu ca nu e mult. O raza de soare acolo, un val de mare aici si poate asa vom fi mai fericiti.

....Multumesc insa, celuia care ma accepta asa cum sunt zi de zi, pentru simpla sa prezenta in viata mea, in lumea si visele mele..

Cameleon.Rezemata pe un inceput de drum.

Ti s-a

Daca nu ai suflet, nu esti om.

Daca nu ai valul aparentei nu esti om adevarat, nu stii sa valsezi in ritmurile naucitoare ale unei lumi arhaice si moderne, intotdeauna prefacuta.

Fiecare masca pe care o pui pe chip are ceva din dorintele si visele tale. Fiecare masca pe care o lasi sa cada spune povestea unui esec sau a unei vinovatii.Fiecare masca adaugata anunta ca iti lipseste ceva...Fiecare masca iubita si apoi uitata ingeamantanul plin al falselor impliniri te zguduie putin.
Masca de acum cere fantezie, parfum si culoare. Canta in surdina simfonia frumoasa a indepartarii mele..
De ce avem nevoie de masti?De ce iti pui masca in fata mea, de ce?eu in spatele mastii imi ascund cearcanele si ridurile, tristetile si dezamagirile mele pe care nu vreau sa le vezi. Oamenii cred in lacrimile celorlalti, ceilalti cred doar in durerile lor. Nimeni nu vrea sa traiasca povestile altora, toti vor sa fie miezul propiilor povesti.
Imi doresc sa am curajul(macar pentru o secunda) de a-mi lipi masca de suflet incat sa se contopeasca la modul mai milt ca perfect.Dupa ce fel de masca alergam? Cu siguranta nu dupa mastile venetiene sau dupa culorile lor cameleonice. Acele masti au puteri magice pentru orgoliu si in cateva secunde au puterea de a te face sa te simti unic. Propiul tau rege, dar nu si pionul meu.O sa-ti fie dor sa prinzi aripi intr-o lume de poveste...una fara masti.

Peste tot doar aparente... Nimeni nu mai umbla in zilele de astazi cu sufletul pe chip..Mastile sunt paturile in care-ti tii sufletul cald si la adapost. Azi am decis sa renunt la tot, la mastile mele si la iluziile mele. Uneori cameleonul din noi trebuie sa dispara, uneori trebuie sa facem loc realului si puritatii.

Ridicati cortina! Maestre, muzica! (Part II)

Hai sa zburam ca fluturii si sa ne bucuram de efemer, sa plangem de fericire, iar lacrimile sa ude trandafirii... Doamne, Doamne cat de frumos au inflorit !

Hai cu mine o secunda sa stam sub lumina cerului de azi, niciodata in umbra zilei de ieri si sa plutim intr-un suflu de vant catre maine.
...Sa adormim cu frumusetea asfintitului in gand si sa-i fredonam un zambet celui care se numeste noi. O sa radem in hohote pana-i molipsim si pe ei, si pe tine, si pe mine!

Asa, am obtinut deja zambetul tau. E un bulgare de veselie. Si cu cat entuziasm privesti ce cred eu despre viata! Asa ne molipsim unul de la celalalt, cu zambete, cuvinte, dragoste, vise, placeri dar si cu tristeti, lacrimi, ura, cosmaruri.
Eu ma molipsesc de la tine cu o energie minunata, magnifica si tocmai pentru asta iti ofer in schimb toata dragostea mea pentru viata.

Paseste alaturi de mine pe scena vietii, hai in Ring, cu totii meritam aplauze! ca la urma urmei, suntem doar niste simpli actori ai unei scene dominate de vise...caci viata noastra e compusa din cateva mii de secunde de frumusete.

Doar ele raman.

Imblânzeşte-mă.

"Nu cunoşti decât lucrurile pe care le îmblânzeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic.Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzeşte-mă."

Pentru noi

Sufletul meu s-a transformat într-o gară,

unii vin, alţii pleacă, dar puţini rămân aici.

Tu dragul meu, se pare, te-ai mutat aici,

şi îmi pare bine căci ai adus cu tine visele

tale calde, îmbrăţisările de care tot

timpul mi-a fost dor,

ai adus multă bucurie în sufletul meu,

şi nu ti-a păsat că aici e frig şi uneori trist,

că unii vin şi alţii pleacă.

Si de fapt...Ce conteaza?

Stirile de ieri si pronosticurile, contemoporane cu trecerea zilei de astazi, zgomote de fond, oameni ascultandu-le sau ignorandu-le, pisici zburlindu-si blana, miscare si puls, trezire si somn, razvratie si impacare....toate acestea ascund pasnic in cerebelul meu o intrebare...simpla, dar foarte complexa: ce conteaza?

Sarind din tufisuri, de dupa colturi, din spatele masinilor, din posete si din buzunare, apar intr-un mod uluitor niste raspunsuri ranjite, docte si pretioase pe chipurile unora.

Pentru fiecare conteaza ceva, cu totul altceva, conteaza sufletul, conteaza viata, conteaza spiritul, conteaza binele, adevarul. conteaza dragostea...Conteaza ziua de astazi departe de raspunsurile categorice si bine informate.

Gandul ca nimic nu conteaza sta singur si rusinat, ca un ateu inte credinciosi, ca Oedip intre alti zei, indoindu-se de tot ce conteaza, si chiar de el insusi..

Reabilitand cuvintele

O sa ma duc in Iad??…ei si? Stai linistit ca vii si tu cu mine…si o sa ne bem cafeaua si o sa ne fumam tigara si o sa ne fie cald pentru o enernitate!
Ooof…scriu doar tampenii…si nu asta ma enerveaza, ci faptul ca le scriu ironic. Uite acum nu mai mint frumos…pentru ca acum nu mai doare. E plictisitor ce zic…n-oi fi eu scoasa din piesele lui Moliere…dar sunt si eu o impostoare.
Ca tine de altfel
neterminat,back soon:|

Totem - 9 vieti, o singura moarte...

De-ai vrea sa fi tot ce-ti doresti

M-as imbata nu cu vin

Ci cu ganduri despre viata.

Ti-ar trebui vreo noua vieti...

Si-as adormi inca opt

Spre fericirea ta...

Sa crezi ca poti saa reusesti

In tot acest abis, in tot acest timp

Sa cuceresc lumea toata.
Una cate una, vezi?
As traii de noua ori
PENTRU CA VOI MURI O SINGURA DATA

Sa nu mori !
Pentru ca vei dormi in postmodern,
Te vei ruga la un Oedip patern si'un zeu de cocaina...